PNL
Ro En
RSS
Filiala Sectorului 3
19/3/2009
Filiala sectorului 3 s-a remarcat, încă de la înființare, ca un grup puternic de liberali mânați de spirit de echipă, inițiativă și putere de muncă. Nu de puține ori a fost nominalizată ca fiind printre cele mai active din București și chiar din țară. PNL sector 3 s-a aflat în permanență competiție cu adversari politici puternici. Provocările nu fac, insă, decât să ne motiveze. În ultimii 14 ani ați ales un primar liberal, consilieri locali, deputați și senatori care ne-au reprezentat cu cinste în funcțiile dobândite datorită calităților lor și a votului dumneavoastră. Prin proiectele noastre am demonstrat și demonstrăm că PNL este partidul clasei de mijloc şi al oamenilor dinamici, fără a-i uita pe vârstnici.
Actuala echipa a PNL Sector 3 este una tânără, motivată și pregătită să demonstreze că se poate mai mult, deoarece cetățenii sectorului 3 merită mai mult. Plus-valoarea este dată de experiența celor care au participat la toate campaniile electorale din 1990 încoace, de spiritul liberal care este omniprezent și de puterea de muncă. Nu putem uita niciodată că facem parte din cea mai veche formațiune din România, prin tradiţie şi istorie. Înfiinţat în 1875, PNL este partidul care a făcut istorie. În urmă cu 150 de ani, PNL moderniza pentru prima dată România. Marile proiecte ale României moderne au fost înfăptuite de liberali. Suntem mândri că, în 2007, guvernul condus de un premier liberal a dus România în Uniunea Europeană. În România post-decembristă PNL a rămas singurul partid autentic de dreapta şi singurul reprezentant al liberalismului în România. A fi de dreapta înseamnă a fi o persoană liberă, cu iniţiativă şi aspiraţii. A fi de dreapta înseamnă a fi liberal.

PNL este partidul drepturilor omului şi libertăţilor civile. Respectul pentru drepturile fundamentale ale individului este principiul fundamental al liberalilor. O societate liberă şi prosperă garantează individului libertatea şi şansa de a-şi pune în valoare calităţile, de a-şi urmări aspiraţiile şi de a-i fi recunoscute meritele.


1989 de vizualizari  | 0 comentarii   

Eurocandidati PNL Sector 3
Renate Weber
Europarlamentar
Victor Ionescu
Eurocandidat
Credeţi că mesajul Partidului Naţional Liberal vă reprezintă?
  • Da, mă reprezintă întru totul.
  • Parţial, ar trebui înbunătăţit.
  • Nu, cred că nu are nicio legătură cu nevoile mele.
Alege o optiune: